Cand am citit manualul “Let’s Do It, Romania” a fost un pic cam infricosator: cadavre umane, proiectile nedetonate; dar cu toate astea imi doream foarte mult sa particip. Nu credeam ca o sa si reusesc deoarece era imposibil sa ajung la ora 8 dimineata la punctul de inregistrare.

Am avut noroc. Nici Dan nu a putut ajunge dimineata, si, avand mijloc de transport, am mers impreuna putin mai tarziu. Ajunsi la Brico Militari am fost repartizati la padurea Teghea.

Aventura incepuse: Marcel (GPS-ul) ne-a condus pe drumuri neasfaltate cu “craterele” implicite, pe langa nenumarate mormane de gunoaie. Mi-as fi dorit sa le putem aduna pe toate, dar am continuat drumul sperand sa gasim echipa in cadrul careia fusesem repartizati. Am trecut pe langa un rau care era pe maini bune – o alta echipa Let’s Do It Romania il curata cu spor. Am ajuns la intrarea intr-un sat unde se afla o alta echipa, deja mersesem destul de mult si ne-am hotarat sa ne alaturam lor. Ajunsesem la o groapa de gunoi improvizata, iar colegii nostrii ne-au primit cu bratele deschise. La inceput am privit cu groaza zecile de metri patrati acoperiti de deseuri dar o data ce am umplut primul sac, urmatorii nu au mai fost atat de dezgustatori, mai ales ca ne distrau diversele obiecte gasite. Ba mai mult, dupa ce am terminat sacii “din dotare” am solicitat unuia dintre organizatori sa ne mai aduca, iar dansul s-a conformat.

Ceea ce a fost cu adevarat dezgustator au fost oamenii care treceau: majoritatea nici macar nu se uitau la noi, altii ne aruncau priviri dezgustate si altii chiar faceau cate o remarca de genul “Nu as pune mana pe gunoaie nici daca mi-ati da un milion“. Iar la intrebarea noastra revoltata “Stiti cine arunca gunoaiele aici?” am primit niste raspunsuri pline de dezinteres, cum ar fi “ceilalti”, “tiganii din capatul celalalt al satului”, “oamenii din Bucuresti”.

Totusi, au existat doua momente de satisfactie maxima, momente in care am realizat ca munca noastra a avut un efect.

Primul moment extraordinar a fost atunci cand un satean, de mana cu nepotica lui de numani 9 ani, inarmat cu manusi de cauciuc a venit sa ne ajute sa strangem gunoaiele. Cu siguranta nepotica va povesti si altor copii de la scoala ce a facut ea sambata. Asta da rasplata pentru munca noastra!
Al doilea moment minunat a fost la plecare. Cand ne-am uitat inapoi si am vazut diferenta: nu era perfect curat, dar se vedea cu siguranta lipsa celor cca. 70 de saci de gunoi adunati de noi!
In momentul in care am plecat la drum, iarasi prin haurile si gropile prin care ne baga Marcel, aveam satisfactia ca am facut ceva care conteaza, si de data asta nu mai vedeam mormane de gunoaie ci, peste tot, vedeam saci aranjati la marginea drumului, asteptand ca masina de gunoi sa vina sa ii ridice. Peste tot se facuse curatenie!
Romania, we did it!